Suflete - Daniela Vizireanu
Poezie adăugată de: danielavizireanu

    luni, 09 aprilie 2018

Pe când aşteptam a nu ştiu câta oară,
în acelaşi debordant lan de suflete,
Mă gândeam că poate:
Oamenii nasc alţi oameni
din pură nebunie.
Curiozitatea minţii în lupta amăgirilor,
Ei pănă îmbătrânesc-trăiesc,
în timp ce îmbătrânesc-la fel-trăiesc.
Pe când aşteptam tramvaiul:
tatăl îşi ţinea de mână fiica lui gingaşă.
O, tu, ecou celest de primăvară,
Îndemnul tău necurmat mă găseşte,
Afară, pe aceeaşi stradă oarecare.


Mă-ndepărtam de fotografia stropită de iubire,
Şi eu zâmbeam în sinea mea,
Căci atunci am înteles cu adevărat viaţa:
Oamenii nasc alţi oameni, fiindcă
Ei iubesc un om mai mult decât pe ei.



vezi mai multe poezii de: danielavizireanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.