Sufletul meu, o tainică grădină,
Cu flori de gânduri și vise ce se-nalță,
Sub cerul nopții, lumina îmi alină,
Și-n întuneric, dorul mi se spalță.
În umbra zilelor ce vin și trec,
Sufletul meu își țese tainic haina,
Cu fir de dor și dragoste-nțelept,
În inima mea arde mereu flacăra.
Prin valurile vieții, rătăcit,
Își caută mereu un loc de pace,
În fiecare colț de lume-adormit,
Sufletul meu, un vis ce nu se tace.
În cântecul tăcerii, glasul meu răsună,
Cu note dulci și armonii divine,
Pe strune de argint, emoția se-adună,
Și sufletul meu cântă, oricând, oricine.
E un templu sacru, adânc și vast,
Cu ziduri de lumină și ferestre,
Prin care soarele de vară strălucind,
Îmi încălzește visurile-n taină.
În nopțile cu stele, mă-ntorc în vis,
Să caut în adâncuri de lumină,
Sufletul meu, mereu neîmpăcat,
Își găsește drumul, lin, spre sine.
În marea de emoții, plutesc ușor,
Cu aripi de speranță și iubire,
Sufletul meu, un călător etern,
Își urmează calea, în liniște și fericire.
Prin vântul rece al destinului,
Îmi caut steaua călăuzitoare,
Sufletul meu, puternic, dar fragil,
Își urmează calea, spre soare.
Sub ploaia grea a lacrimilor strânse,
Îmi ud pământul viselor deșarte,
Dar sufletul meu, curat și neclintit,
Se-nalță mereu, chiar și din moarte.
În oglinda timpului, mă regăsesc,
Cu amintiri ce-mi sunt comoară,
Sufletul meu, un cântec ce trăiește,
În fiecare zi, în fiecare seară.
Când zorii zilei strălucesc pe cer,
Și dimineața-mi mângâie obrazul,
Sufletul meu renaște, lin și clar,
În noul început, mereu îndrăzneț.
E un drum lung, adesea plin de spini,
Dar pașii mei, de suflet călăuziți,
Găsesc în fiecare clipă de destin,
O rază de lumină, ce-mi alină suferinți.
Și-n ultima suflare, când totul se va stinge,
Sufletul meu va rămâne, ca o lumină vie,
În amintirea celor ce-au știut să-l înțeleagă,
Și-n inimile lor, va fi mereu o vrajă.
Autor: Andrei Mocanu (12.04.2020)
Toate drepturile rezervate.
vezi mai multe poezii de: Andreimocanu1