când privesc în ochii
clipelor
îmi înţeleg rostul
de bunăvoie și nesilită de mine
taina lui mâine
mi s-a lipit de vene
viața-i un sens giratoriu
unde speranța are prioritate
fără GPS
cu o emoție hoinară
deszăpezesc drumul către Rai
mi se face dor de mine însămi
inventez noi planete de simțire
în jurul universurilor paralele
în centrul cărora respiră licurici -
felinare la fereastra nopții
cu o perpetuă bătaie de aripi
stele au curaj să se învârte
cu o rotaţie completă -
dor curbat spre cer
gravitaţia s-a oprit la acest feeling:
sunt poezie!
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.