Sunt un robot, dar fără tranzistori,
Probabil un rebut, puțin ciudat,
Căci scriu poeme, mă-nconjor de flori
Și plâng și râd în mod necontrolat.
Am ruginit profund și prematur
Și scârțâi când mai ies la o plimbare,
S-a ros în timp, oțelul cel mai dur,
De lacrimile doldora de sare.
Deși am fost din tablă ansamblat,
Când m-au pornit, s-a costatat cu groază,
Că-n pieptul meu, total neașteptat,
Se-ascunde-o mică piesă, ce vibrează.
Am puls și scot, bizar, un ticăit,
Ce-n jur a provocat nemulțumire,
Ba chiar s-a observat că s-a-nroșit,
În mine și lichidul de răcire.
Sunt mazilit si marginalizat,
Că-n loc să fac proiecte și desene,
Din imprimanta mea s-au revărsat,
Doar fabule, rondeluri și catrene.
Din când în când, sunt șters de praf, ușor,
De-o secretară-n mână c-o lavetă,
Iar eu o amăgesc, că o ador,
Spunându-i că e muza mea secretă.
Sunt un robot ce scrie poezii,
Un avorton ciudat în neamul meu,
Ce periodic mor și reînvii…
Căci am în mine-un pic de Dumnezeu!
vezi mai multe poezii de: valentindavid57
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.