Suntem în țara locuită de români
...
Suntem aici în țara asta-n care,
Se fură mult și totul se usucă,
Unde pădurea e deja pe ducă
Și legea e tâlhar la drumul mare!
...
Aici trăiește bine cine-apucă
Să fie primul la troaca cu mâncare,
Aici cinstitul nu are valoare,
Iar școlile dresează, nu educă!
...
Peste tot aici miroase-a moarte,
Suntem în țara condusă de nebuni
Unde se trăiește pe furate,
...
În țara asta străinii sunt stăpâni
Și are parte numai cine-mparte,
Suntem în țara locuită de români!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu