Suntem pietre!
Pietre adunate din apele secate,
Izbite de maluri abrupte și reci...
Vânturile groaznice ne usucă amintirile,
Soarele aprig ne arde gândurile...
Nu ne vorbim, nu ne privim,
Ne ascundem de picioare de călători,
Care ne calcă pe inimi...
Sufletele ne pulsează fără temperatură,
Iar corpul ne rămâne veșnic paralizat...
Suntem rigizi și grei de păcate
Suntem nebuni!
Ne scuturăm mâinile de calcarul de sub unghii...
Unghiile roase de nerăbdare,
Așteptăm o urmă de ploaie, un val!
Dar de unde apă, dacă nu sunt lacrimi?
Dar de unde lacrimi, dacă nu-i iubire?
Suntem pietre!
Ne împiedicăm unii de alții....
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Va multumesc pentru cuvintele frumoase!
LarisaBalan (autor)
miercuri, 20 ianuarie 2016
Într-adevăr triste versurile, dar foarte frumoase, alcătuite si construite cu grijă !
Felicitări, Larisa !
M Horlaci
marți, 19 ianuarie 2016
Imi place! E ca o radiografie a unui suflet parasit!
Va felicit!
florianruse
luni, 18 ianuarie 2016
Foarte frumoasa poezie , multumesc Larisa ! :)
Adina Speranta
luni, 18 ianuarie 2016
O poezie de suflet, cam trista.
Mi-a plăcut!
ira minciuc
luni, 18 ianuarie 2016
Va multumesc!
LarisaBalan (autor)
duminică, 17 ianuarie 2016
Poezia ta apare ca o însumare de cugetări. Triste, dar, din păcate, adevărate. Frumos construită.
Mă bucur că ai revenit !
mirimirela
duminică, 17 ianuarie 2016