Sus, la Golgota, un craniu e alb,
Vântul e rece, e noapte, tăcere,
Mă prind cu mâinile de stele,
Și fără de tine mi-e urât.
Biserici de sânge pe tâmplă-mi curg,
Un templu de flori în năvod
Ca peștii de aur lucește tăios
Și fără de tine eu plâng.
Tulcea fără de tine e un sat mort,
Dunărea tristă cântă o doină,
Pe bănci de hârtie jelește un parc
Și fără de tine nu mai pot.
Sus, la Golgota, lințoliul de piatră
Stă pe mormântul alb-lăptos
Pe-o cruce de lemn moare un om
Și numele lui îmi amintește de tine.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.