mai stai așa, privind, cum într-o scenă cu vrăbii
şi migdali înfloriţi
peste care picură funigeii soarelui de mai
confundaţi cu iarba şi aerul
vom visa, vom fi bucurie
ce lume, ce tablou rămase în urmă…
prea urmă să-ţi mai spun
înfloresc drumurile toate de privirea ta
de pasul tău, de sufletul cu toate numele lumii
şi unul singur – inima ta
care mă duce lumii, vieții, eternului
destrămând luminii înţelesul urâţit de foamea de bani
şi tipare care dau bine pe ziduri în castelele vechi
simplu inimi îşi ating tâmplele
între două flori de migdal căzute în iarbă
pe un fir de acarian
trezit prea demult şi prea devreme
să vadă poezia scrisă astfel
mai stai, mai stai
tomnatic şi trist sună aerul oraşului
fără prezența ta fie şi vis
nu trece aşa repede în așteptare
nu lăsa ierni troienite în frigul lor
să umbrească bucuria
plecări prea multe s-au strâns în suflet
și sună parcă-s trenuri fără popas
–
Copyright Mariana Fulger
vezi mai multe poezii de: mariana fulger
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.