Tăcere și frig
Adăugat de: valery

-Să mai vii! Te aștept... Așa mi-ai spus ultima oară când m-ai condus până dincolo de poartă, aproape de fântână.
A 3 zi de Crăciun, am tras o fugă până acasă. Poarta era încuiată, așa cum a rămas de acum 3 săptămâni, de acum aproape doi ani. Nimeni în curte. Ba da! Vreo 2-3 câini care și-au găsit culcuș la vecina Ana. Ziua umblau după mâncare...Știi cum arată casa vecinei? I-a căzut acoperișul, s-au prăbușit pereții. Și ea... stă acolo, într-un colț... Nimeni nu se implică să-i dea o mână de ajutor. Știu ce=o să spui: ” dacă a băut toată viața?” Și asta este adevărat! Am descuiat ușa și, dintr-o dată, m-a înconjurat o tăcere stranie... și frigul!
Ți-am lăsat fotografiile pe masă, în camera de după sobă. Într-una din ele ești așezată pe patul pe care-l scoteam primăvara afară, când se încălzea destul de bine, și-l așezam sub cireșul de la poartă. Ești înconjurată de neamuri: nepoata de la București, Gena, Silvia, Margareta.
Umblâd dintr-o odaie în alta, la un moment, dat am început să te strig: întâi mai încet, abia șoptit, apoi din ce în ce mai tare: ” Mamăăăăăăăăăăăă! Unde ești? Răspunde!
Îmi încordam auzul și așteptam... așteptam un răspuns, un semn... Nimic! TĂCERE ȘI FRIG!
Apoi, brusc, începeam să plâng! Te plângeam pe tine, mamă, pe tata..., dar îmi plângeam și viața mea.
Ce a rămas din toată frumusețea vieții, din întregul ei tumult? Nimic, nimic... Și iar sunt cuprinsă de un spasm, de o durere izvorâtă din fiecare celulă...
La dracu, cu toateeeeeeeeeeeeeeee! Și-mi vine, nu știu cum, să-mi smulg părul din cap, să mă bicuiesc până la sânge, să simt că sunt vie, că mai exist...
De câte ori vin acasă, te caut... De câte ori plec, mă opresc o clipă în fața porții și aștept să-mi spui: ” Să mai viii! Te mai aștept...” O durere mi se așază în dreptul inimii, dar inspir adânc aerul răcoros al înserării, strâng bine geanta cu o mână și plec spre gară.
Cu tine în gând, cu tata în gând, cu Ionel, cu Iosif, cu bunica... Și-mi imaginez că mă însoțiți...și, pe rând, începeți să depănați amintiri...
” Îți mai amintești de ziua aceea când ai fost...”
Și râdem împreună, și ne ștergem o lacrimă pe ascuns...
Mă așteaptă un tren, mamă... ca un destin ce nu duce nicăieri! Dar eu voi fi în acea gară unde a început totul... unde speranțele înfloresc și se sting asemenea unei stele în noapte...
La care stea să mă uit, mamăăăăăăăăăă!
30 decembrie 2017