Ti-am șters o lacrimă cu un sărut
Iar buzele-au simțit durerea ta,
Te țin în brațe, tandru și tăcut...
Tăcerea mea o ascultă pe a ta.
Când degetul pe buze ți l-am pus
Oprindu-te să-mi spui că mă iubești,
N-am vrut să-mi spui nimic in plus...
Tăcerile îmi spun tot ce gândești.
Cuvintele în zborul infinit
Ne poartă-n ceruri 'nalte și-napoi,
Dar se vor pierde iar în asfințit...
Tăcerea va rămâne între noi
Căprar Florin
Sursă foto-internet
vezi mai multe poezii de: caprarflorin