TĂCERILE TALE
Îmi spăl întristarea strivită de timp,
În tot ce e alb, în ploaie te simt.
Ochii în zare s-au făcut întrebare
Între mine şi tine, cine e aşteptare?
Cine se culcă cu liniştea pe vatră,
Cine-şi ciopleşte blestemul în piatră,
Cine are mâna spălată-n prihană
Şi care din noi va rămâne icoană!
Să aprindem câte-o lacrimă pe apă
Şi să privim în dincolo de pleoapă,
Să aprindem câte o lacrimă pe stâncă,
Să ştim care din noi e rană mai adâncă.
Te cheamă cuvântul, aripa-mi te cheamă,
Strigându-i gol, miroase a toamnă,
Niciunde nu-i aer, nici zbor de flămând,
Doar eu printre frunze m-adun şi mă vând
Tăcerilor tale...
vezi mai multe poezii de: Alexandru Ciocioi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.