În iarba unde greierii dansează-n seară
Prin codri rătăcind îți caut pasul;
Sub talpa moale-a ghetelor de ceară
Sculptează lutul munți, iar eu îți aud glasul.
Și înfloresc tânjind la bărbăția-ți coaptă
Desfac petale larg în părul ca de zeu;
Pe cerul tău aduc gânduri cuminți în şoaptă
Funingine cernând pe-un tânăr curcubeu.
Mă-nveșmântez cu pene ale zăpezii-mamă
Când iarna suie-n joacă prin amintiri solemn;
Și-i noaptea rece, neagră, și vârsta mea, de-o seamă,
Însingurări crescând nesomn, ca straniu semn.
Te-aștept să-mi încălzești tu mâinile bătrâne.
Pe riduri să mă ungi c-un cer fără de spini,
Tu măcinându-mi flori mă despletești de grâne,
Să-nvii ca un copac udat sub rădăcini.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.