La cinci dimineața țăranul se scoală
Și pleacă, cu sapa în mână,
Și nu știi de are sau n-are vreo boală
Când stă aplecat în țărână...
Iar fața-i brăzdată de griji și nevoi
Absoarbe pârjolul din soare -
El n-are concediu, precum avem noi,
Bronzați să venim de la mare...
De-l lași să-ți vorbească, îți spune din sat,
Cu suflet, și bune și rele,
Și cine-a murit, și cin' s-a-mbătat,
Durerea cu vin să și-o spele...
Deodată se scoală și pleacă la cal
Să-l bage în grajd, că e ploaie,
Și pare un lucru atât de banal
Căruța s-o-ncarce cu paie...
Și oasele-l dor, dar nu spune nimic,
Căci sufletu-i plânge mai tare
Când străinătatea-i trimite un plic
Cu doruri pe-o felicitare...
"Copiii când vin...? Mă uitară nepoții...?
Eu vinul, alese bucate
Gătate-am mereu, să se-nfrupte cu toții!
Ei... vin ei, vin ei când se poate..."
Și plânge cu lacrimi cât strugurii-n vie
Când vede familia la masă;
Cu toții mănâncă - nici unul nu știe
Ce ofuri, când pleacă, îi lasă...
"Rămâi iar cu bine, venim peste-o vreme!",
Îi spun toți cei dragi la plecare...
Țăranul iar plânge... Și-n colb rămân semne
De roți ce aduc depărtare...
vezi mai multe poezii de: andreionthepoetry
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Draga Mirela, iti multumesc din nou... Faptul ca ai revenit cu un al doilea comentariu atat de receptiv la metafora aceasta, ma incanta in mod deosebit si imi dezvaluie un lector atent si implicat, ceea ce ma onoreaza mult!
Draga Andrei, intr-adevar, am incercat sa creionez un astfel de tablou, centrat pe taran, intr-o lume care parca incearca sa diminueze cat se poate de mult legaturile de sange, in favoarea nevoii de a trai mai bine. Iti multumesc mult pentru aprecierile tale!
Marian, ma bucura mult de tot lectura ta si frumoasa analiza, pentru ca stiu ca am de-a face cu un artist extraordinar!
Teodor, iti multumesc pentru lectura si comentariul tau, scurt dar sugestiv!
andreionthepoetry (autor)
marți, 04 august 2015
Adevar, grait-ai!
teodor_s
marți, 04 august 2015
Frumos de adevarata...nici nu stiu ce ma impresioneaza mai tare...versificatia si aspectul artistic sau mesajul perfect autentic, adevarul greu din spatele cuvintelor.
MarianP
marți, 04 august 2015
Absolut superba! Imaginea poetica se transforma in mintea mea in tabloul de tara cu omul muncit si dornic sa isi daruiasca munca celor dragi lui , dar care sunt imprastiati in lume de nevoi si de dorinta de a cauta binele lor si al celor dragi. O roata imensa care macina vieti si raneste greu!
stomff
marți, 04 august 2015
"Și plânge cu lacrimi cât strugurii-n vie..."
Minunată ! Cred că mulți dintre noi plâng împreună cu el. Foarte frumoasă construcție poetică ai realizat !
mirimirela
luni, 03 august 2015
Nu puteam veni cu mana goala la voi :) Sunt trairi perfect autentice, nimic din ce am scris nu este scris doar de dragul poeziei... Parca plang si eu cu taranul acesta...
Multumiri, Mirela!
andreionthepoetry (autor)
luni, 03 august 2015
Doamne, Andrei, cu câte daruri ai venit din concediu ! Foarte frumoasă și emoționantă și această poezie.
mirimirela
luni, 03 august 2015
Ma bucur ca ti-a placut! Cu drag,
andreionthepoetry (autor)
luni, 03 august 2015
Și-n colb rămân semne
De roți ce aduc depărtare...
foarte frumos scris..
felicitari!
danab
luni, 03 august 2015