Cât este ziua de lungă,
Că e soare, nor sau vânt,
Peste pârtii, peste strungă
Urci, cobori, plin de avânt.
Brazii fruntea și-o ridică
Să privească al tău zbor
Uluiți că nu ți-e frică
Și nu ești șovăitor.
Nu îți pasă dacă lumea
Plânge, țipă sau suspină,
Fiindcă valea, codrul, culmea
Știu că nu ai nicio vină.
Și-uite așa îți trece timpul,
Urci, cobori, și-apoi urci iară,
Și se schimbă anotimpul
Toamnă, iarnă, primăvară...
Însă noaptea când se lasă
Rămâi singur, necăjit,
Că drumeții pleacă acasă
Și tu stai înțepenit.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.