Îți las, copile, nu pământuri, case,
Mașini de lux, bani mulți, bijuterii,
Tablouri ce în lume sunt faimoase,
Ci felul meu cel simplu de-a trăi.
Îți las candoarea, pacea sufletească,
Dorința de a ști, de-a căuta,
Și-a mea iubire ce-o să te-nsoțească
Oriunde te va duce viața ta.
Și firea mea ți-o las, cea optimistă,
Să știi să speri, să nu te dai bătut,
C-o rezolvare tot mereu există,
Iar dacă pierzi, s-o iei de la-nceput.
Îți las credința simplă și frumoasă,
Cu care am crescut la rândul meu,
Că nu murim, ci revenim acasă
La Tatăl nostru, bunul Dumnezeu.
Și îți mai las – și grijă ai de ele –
Acele amintiri de neuitat
Când fericiți eram și pân' la stele
Cu sufletul ușor ne-am ridicat.
Tu toate-acestea ia-le în primire
Și lucruri noi mai pune câte poți
Să lași și tu frumoasă moștenire
Copiilor și dragilor nepoți.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.