Racul, pestele si-o broasca,
Trebuind sa locuiasca
În borcanul cel rotund,
Într-o zi s-au adunat
Pe nisipul de la fund
Care nu s-a tulburat.
Lumea lor era închisa
Ca un sâmbure-n caisa.
S-au gândit ca rost nu are
Sa se joace fiecare
Singur în borcanul mare.
Racul, pestele si-o broasca
S-au gândit în mintea lor
C-ar fi bine si usor
Sa se împrieteneasca.
Dar un peste
Nu vorbeste
Cu-o broscuta
Cam prostuta
Si c-un rac
Foarte posac!
Si atunci, ce sa le fac?
Stau tot singuri si tot tac.
Iata ca, întâmplator,
Tocmai lânga geamul lor,
Un motan veni torcând,
Miorlaind si crosetând.
Se-aseza frumos în coada
Închizând putin, cum stii,
Ochii lui portocalii.
Ore-ntregi statu sa vada
Cum plutesc si cum înoata,
Cum se învârtesc în roata,
Cum din guri baloane scapa
Printre florile de apa.
Stând astfel, acest motan
Vru sa-i lânga; si a lins
Sticla marelui borcan.
Mai târziu, privind duios,
Vru sa stie cum miros;
Si, de somn aproape-nvins,
A cascat si s-a întins.
- Vai, dar e periculos!
Se gândira înotând
Care mai de care-n jos.
Pentru ca, motanul blând,
Cum se întindea cascând,
Se vedea, din lumea lor,
Tigru înfiorator.
vezi mai multe poezii de: dani
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.