năpraznicul-
tot mai vânjos,
rădăcinile-și –nfige
în pâmântul nestatorniciei.//
ciclonul ashley
aproape
de ostracizare.
graiul nou-prin rețeaua cristalină
a pietrei moqui
deschide ochiul șamanului,
conectându-l la energia//
stelei albastre.
roți de tors
brăzdează marele canion…
în urma vijeliilor,
indiferența-stropită cu frunze uscate,
alunecă printre picioarele
păianjenului cu cruce//
înălbind firul de iarbă,
dezechilibrând
omul cu două inimi.
frisoanele noastre
colorează florile tulipierului
cu dungi galbene-roșiatice.
găndacul de pe panglică//
agită furnicile-
împrăștiere de arme
și steaguri...
departe de mal,
zvastici aruncate
de-a valma prin ape tulburi.
muțenia absoarbe seva trădătorilor//
doi copii, la fereastră,
două aripi
strivite de ploaie...
vânătorii norocului-
înveșmântați în mantale roșii,
înțepeniți în propriile capcane,
încurajează//
perceptorii
să fie nemiloși.-
o alta vârstă de-obscuritate...
2
acolo
unde limbile ceasului de amiază
zbîrnâie mai abitir
ca un țânțar, //
acolo
timpul poartă pe undele sale
corăbii de cântece.
o nisipuri
bântuite
de plecări condimentate
cu aromele sărate ale mării! //
suave parfumuri
răspândite
de briza unei amintiri.
despărțiri
trosnind sub lăncile ascuțite-ale
toamnei,
pași spre brațele împietrite//
ale unui zeu imaginar;
torțe aprinse
la fiecare cădere…
mereu
a fost acest zbucium,
această splendoare a neobositului tumult-
naștere a marilor aventuri//
o numărătoare de victorii,
în exod
spre culmea luminii.
culcușuri părăsite
sub năpasta
nesiguranței și fățărniciei.
suflu rătăcitor //
al vifornițelor tăcerii-
un strigăt acut sub
lama toporului.
3
copleșit de istovire,
cutremurat de gânduri,
trece prin impunătoarele porți
ale cunoașterii//
la capatul drumului,
omul-pradă-foamei
ridică columne.
cheile visteriei
sunt pitite sub pălăria
ziditorului de imperii-
apusul e confundat cu răsăritul…//
înălțați capul și
vânturați cearceafurile
imposturii!
timpul este spre furtună,
valurile balansează
corabia;
frica năpădește simțirea//
din sămburele credinței,
a încolțit nădejdea,
ca o ancoră de la cer la pămant.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.