Toamnă fără sfârşit
Tu mă asculți tăcut ca prima dată,
Miroase a toamnă şi-a ploaie uneori,
Îmi spui că pleci cu fruntea aplecată
Şi îmi oferi un braț imens de flori...
Îmi spui să uit tot ce-am trăit şi poate
Ai să mai vii în treacăt pe la mine.
Miros parfumul florilor udate
Şi-adorm visând că eşti aici cu mine!
Cântecul ramurilor goale mă răneşte,
În fiecare seară se-ascunde în fereastră
De parcă universul se topeşte
Tot lăcrimând prin florile din glastră,
De parcă primăvară a uitat să vină
Făcându-mi semn din vise nesfârşite,
Eu am rămas închisă-ntr-o vitrină
Înconjurată de frunze-ngălbenite!
Cât de uşor se zbat copaci-n floare
Curgând pe-aleea plină de durere,
Topindu-se sub razele de soare
Precum o aripă de fluture ce piere...
vezi mai multe poezii de: Panait Gabriela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.