Peste ochii mei adie vântul,
Puf de păpădii ușor și fin.
Praf de stele, zâmbete, cuvântul,
Cerul azuriu, curat, divin.
Peste trupul meu coboară toamna
Cu veșmântu-i greu de plumb și ploi.
Șuieră la geamuri, ca o goarnă,
Să-mi vestească plânset și nevoi.
Peste chipul meu s-așază brume
Cu un voal nefast de întrebări
Sunt o biată umbră fără nume,
Arșiță, furtună și-ntristări.
( La pas printre anotimpuri)
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.