În vara gărilor fluierătoare,
Noi ne scriam scrisori în duminici arzătoare;
Ne logodeam cu marea
Precum zeii cu plete-cârlionți din ape curgătoare.
Părinții tăi ți-au dăruit gingășia dragostei,
Albastrul cerului, și stelele aprinse, părinții mei, doi demoni bătăuși
Mi-au dăruit odăile tristeții.
Pe banca veche ce zâmbea înspre mare,
Oracole se aprindeau în rame fumurii,
Cu trupul alb ca laptele din sâni te-oglindeai
În ochii mei căprui. Privighetorile se auzeau în gară.
Și veselia toată se stingea și partea mea,
Din negrul liliacului, moartă.
Nu mă iubeai căci nu îți era cunoaștere
Fermecătoarea flacără a iubirii, aveai doar idealuri
Nalte, de am căzut în iaduri de pe ele.
Cu înserările pe tâmple, cu asimetriile copilărești
Mi-am inventat un colț pe-o stâncă
Ca-o grădină unde încă înfloresc.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.