TREPTE
Dincolo de mersul lânos al tãcerii,
tentaculele cuvintelor
îmi absorb viaţa
prin toţi porii
şi mã abandoneazã
durerii.
Nedesluşit îmi este chipul lor
Pot doar sã le pipãi conturul,
ca un Pygmalion orbit,
pot doar sã le aşez
în neştire
ca trepte,
spre nu ştiu care orizont.
Eu niciodatã n-am aflat
încotro duc.
- Hei! Suntem aici!
Nu ne lãsa!
E ziua ta de poezie!
Aşa îmi strigã în urechi,
în timp ce viaţa mea
se scurge prin ele
şi printre ele,
tãcutã,
stingherã,
cu-aripile cãzute...
vezi mai multe poezii de: intel1anima
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.