Noi suntem niște oameni în trupuri de zăpadă
Împrăștiați de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări
Sub streșini se strecoară pumnale lungi de gheață
Și oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceață
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,
Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic și cinic pe dorinți,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge
O iarnă timpurie de trupuri prea fierbinți
Și-n zodia în care nu-i loc de primăvară
Strigoii nopții albe se vând din doi în doi
A înghețat și trenul ce ne-aștepta în gară
Și omul de zăpadă ce mai trăia în noi
vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Aveți dreptate. Cu drag.
Ursu Marian Florentin (autor)
miercuri, 11 decembrie 2019
Degeaba e forma perfectă, dacă fondul e inexistent :) Forma poate fi corectată, perfectată, fondul... nu :)
Cu drag :)
Adina Speranta
luni, 09 decembrie 2019
Vă mulțumesc. Sunt unii critici care pun accent pe forma poeziei mai mult decât pe mesajul transmis sau impactul emoțional. Aveți mereu dreptate și ca de obicei, un cuvânt bun pentru fiecare dintre aspiranți. Cu drag ...
Ursu Marian Florentin (autor)
vineri, 06 decembrie 2019
Am distribuit-o, e o poezie foarte frumoasă!
La versul acesta: Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări... nu aș articula ”felinarele” (felinare), afectează și ritmul, și metrica, dar nu e vorba atât de strictețea prozodiei, cât de faptul că este o poticnire la rostire :)
Cu drag!
Adina Speranta
vineri, 06 decembrie 2019