Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colț de țară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Și îngust cât o ureche.
Și-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul ei să-ncapă
Cerul tău și nesfârșitul.
Dă-i un fluture blajin
Și o broască de smarald
Și-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Și mai dă-i, Doamne, vopsele
Și hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o smângălească.
Și când totul va fi gata
S-o muta la ea și tata.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.