Nu știu - Tudor Arghezi
Adăugat de: spanualexandrina

NU ȘTIU


Mi-e frică.
Nu știu de ce mi-e, mamă, frică.
Mi-e frică de umbră și de soare,
Mi-e noaptea prea lungă și ziua prea mare.
Orele trec încîlcite și-ncete
Parcă bolnave și parcă bete
Și se opresc toate la mine,
Se uită zgîite ca niște măști și chipuri străine.
Mă cercetează, mă întreabă, fără chemare, fără cuvinte,
Sînt ca un om care ascunde și minte
Și nici eu și nici ele, nici una,
Nu știu care-mi este minciuna.
Am mințit
Că m-am născut, că am trăit ?
Și eu m-am născut ? Și eu am trăit ?
Nu-i dovedit.
Mai mult m-am iscat,
Că pirul uscat.
Ca un coșmar, plecat să măture azurul.
Dar am trăit suind mereu o scară
Care iese din lume afară
Îngreuiat mereu de o povară
Simțită însă nevăzută.
Am numărat treptele, o sută,
O mie, mii multe și număr și-acum
Că nu mă pot opri din drum.
Că dacă m-aș opri, că ins ce sînt, de sînge,
Scară e subreadă, se-ncovoaie și s-ar frînge
Și mi-e frică și să nu cad
În cine știe ce lume de Iad.
Și orele, măștile m-așteaptă
La fiecare treaptă,
Frumoase sau schimonosite,
Presimt că-mi caută o vină
De pe cînd nu eram în lumină
Să mă acuze, să mă judece
De pe cînd eram încă în scutece.


Tudor Arghezi - VERSURI - 1980



vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.