Plugule, cin” te-a născocit,
Ca să frămânți a șesurilor coaje
Și să-nlesnești îndătinata vraje
De-a scoate-n urma-ți bobul însutit?
Cine ți-a pus cuțitul în pământ
Și a pornit cu soarele întâiul,
Hotărnicind moșiei căpătâiul,
Și dumicatul socotitu-și-l-a sfânt?
Cine-a purces în ploaie și furtuni
Și a brăzdat în negură și zloată
Șesul blajin și gras, întâiaș dată,
Cu blesteme, nădejdi și rugăciuni?
S-a-ndătinat copilul cel pitic
Să are și să strângă avuție.
Osânda și-a schimbat-o-n bucurie,
Clădindu-și slăvi și veacuri cu nimic.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi