Tîrziu de toamnă - Tudor Arghezi
Adăugat de: spanualexandrina

TÎRZIU DE TOAMNĂ

Prin singurătatea lui brumar
Se risipește parcul, cît cuprinzi,
Învăluit în somnul funerar
Al fumegoaselor oglinzi.

Căci prin mijloc, bolnav de mii de ani,
Întunecat în adîncimi un lac e-ntins
Și sîngele, din vii și din castani,
Pe fața ruginie a undelor s-a prins.

Tristețea mea străvede printre arbori zarea,
Ca-ntr-un tablou în care nu-nțelegi:
Boschet sau așteptare oprește-n fund cărarea ?
Și liniștea-i ecoul buchetelor pribegi.

Spital de întristare, de căință,
În care-ți plîngi iubirea nentîmplată
Și-ți amintești cu dor, cu-o suferință,
Făptură nentîlnită niciodată.

Molifti, cîțiva, s-au întîlnit departe,
Pe cînd murmurul parcului se roagă ...
Se-nchide înserarea ca o carte
Și sufletul în foi, ca o zăloagă.

Tudor Arghezi - VERSURI - 1980



vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.