Un om - Tudor Arghezi
Adăugat de: spanualexandrina

UN OM


Cîtu-i de mare el și ea de mică
Pe om îl duce-n gură o furnică.
El e spătos și îndrăzneț pe față,
Dar tremură ca un crîmpei de ață,
Și e fățarnic și mișel,
Cînd sfinx, cînd taur, cînd cățel,
În viață,-n stihuri și în proză
Și-n nentrerupta lui metamorfoză.
Și are, și nu are nume,
Dar are-o mie de costume
În sufletu-i ca un dulap
Pentru un singur și același cap.
Lingău, obraznic, mistic sau păgîn,
E și strein și-i și român.
De cîte ori poruncă-i este dată
Te spurcă, te mînjeşte, te arată.
Ființa lui în carne și postumă
S-a încleit din bale, zgîrci și gumă.
După stăpîni și-mprejurare,
Se face minuscul și mare
Și-ncepe să se-ntindă
Că-i dau urechile de grindă.
Dar de odată iar îți vine
Pe brînci, pe burtă sau pe vine,
Frecîndu-se și mîngîindu- se de tine.
Ieri nu erai nimica,
Azi îl apucă frica
Să nu învii, din vatra, după uşe,
Din pulbere și din cenuşe,
Și să nu-nceapă pajura crăiască
Din cer senin, hulit, să te-ndrăgească.
Atuncea, groaza, pe de-a-ndoase
Îi intră și îi clănțăne în oase.

Ce poți să faci cu-asemenea potaie ?
Duminica o sfîntă de bătaie.

1950 - 1953


Tudor Arghezi -VERSURI - 1980



vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.