Din turnuri galbene de fum un stol de lumi fantastice, solare,
Amurguri ce stropesc cu vin întinsuri;
Un cuc pe umăr mi se-așază silabisind cuvinte printre chiștoace,
Îngemănări de negru și de ace ca-n pași de horă, pițigoii.
Doi pinguini înoată în ghețari, se zbat în aripi alb și negru,
Biserici-inimi se-ncolăcesc, frunzare, umbrare lăcrimoase,
Și sălcii pline de omăt își plimbă coama ninsă;
Mugind doi cerbi prelung ca omul să
le-audă pădurile pudrate.
Se înfioară un zid, din temelii, când trec femei purtând pe cap eșarfe,
Căci în ale lor negre priviri viața mea toată se-nvârtejește;
În buzunare cu hârtii, cerneală mov și plușuri pentru copii,
Ca brazi mari de cer cu vârfuri către soare îndreptate.
Căruțe cu armeni-mi-ngreuiază pașii dar flori de vânt,
Își scutură polenul, mă-apropii de-un tărâm sfânt;
Un tremurat elen de glezne cuprinde întregul trup,
N-aveți bandaj pentru emoții; ca să continui drept?
De n-am să pot să-ți vărs în răsărituri ardoarea din cuvânt,
Prefă-te că nu eu ocolit-am a drumului foc viu;
E-n șantier, Calea Lactee, lucru vișiniu, de pază stau soldații,
În buzunar lopeți poartă dânșii bolborosind pe trotuare.
Mă duc că mi-am zărit corbii din țările cu ploi,
Prea însetați de ramuri, se-nfoaie ei pe nori greoi și deși;
M-am rătăcit pe-o stradă da-i plină de lumină,
Pesemne mă conduce spre pâinea din grădină.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.