Țurțuri albi răsar din gheață
Într-o peșteră din munți, țurțurii atârnă-n noapte,
încărcați de lungi expresii ale clipelor ce curg.
Vântul, cu a lui aripe taie ziua în amurg
și din noaptea înstelată, ne deschide jumătate.
Forme conice ieșite dintr-o picătură vie,
lungi cuțite fără lame, rotunjiri de diamant,
atârnate stau de pietre, șlefuite elegant
ca șiragurile mării, valuri în melancolie.
Șerpi ce sâsâie tăcut, ochi ce stau la pândă-n față,
balerine ce dansează într-o colivie albă,
îmi alungă frigul aspru, păcălindu-mă în grabă
că în peștera din munte, țurțuri albi răsar din gheață.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.