(Din Volumul „Poemele de la Lumina”, 2023)
Mă simt ca ultimul poet român –
o specie pe cale de uitare,
un mastodont cucernic și bătrân,
halucinând de rimă și candoare.
Vă cer iertare că scriu românește
și că-mi iubesc poporul meu răpus.
Iertați-mi inima care bodogănește
că mai avem și noi ceva de spus.
Iertați-mă că inima mea bate
pe cântecul ce vine din strămoși
și că nu-mi trebe altă libertate
și că nu scriu pentru simandicoși.
Voi scrieți „globalist”, pe romglezește,
și-ați vrea să-l engleziți pe cititor.
Vă plângeți că românul nu citește…
Românu-i ortodox, nu vânzător!
Eu scriu ca ultimul poet român,
cu eleganță chiar și-n disperare.
Eu scriu cu disperare, dar umil
când văd cum România noastră moare…
Mă simt ca ultimul poet român,
un inorog dintr-o poveste veche,
un făt-frumos dintr-un poem bătrân,
un exemplar ce nu are pereche.
Sunt ultimul poet al țării mele,
sunt ultimul mesaj venit, feeric,
din cerul cu sticliri prelungi de stele.
Sunt ultima scânteie-n întuneric.
(Pentru refren versurile ultimei strofe se pot așeza în ordinea 4-2-3-1.)
vezi mai multe poezii de: yanush
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.