UMBRA LOR
Patru nuci, coroană deasă,
ne-au ţinut umbră la casă,
ne-au fost strajă peste ani,
la arşiţă, la ploi, la furtuni;
sub ei am crescut noi mari,
şi-am zburat în patru zări;
ne-am dus noi, apoi părinţii,
tot de strajă stau semeţii;
o, datoria ei şi-au făcut,
doar atât cât s-a putut;
casa încet s-a şubrezit,
iar nucii au îmbătrânit,
rămaşi pe mâini lenevite,
fără drag, şi simţăminte;
prea târzie acum căinţa,
tânguirea, deci neputinţa;
mi-a rămas doar întristarea,
şi la Domnul să cer iertarea.
Alexandrina Spânu - SPERANȚE
vezi mai multe poezii de: spanualexandrina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.