după ce vei pleca,
eu mai rămân o clipă
în tămâia amurgului
fiindcă vreau să văd mai bine
înclinarea axei pământului
străbătând
licoarea din sticlă
iar după ce se vor frânge
în golul orbitelor
toate aripile zărilor,
voi pune oamenilor purpurii
nume de păsări
eu mai rămân o luminare de răsărit
pe marginea drumului
să-mi pot privi sufletul galopând
prin răcoare,
pe pustie,
abia după aceea
voi pune tinereţea înapoi
în clepsidre
după plecarea ta
voi mai rămâne cam cât
o tăcere de codru
să pot arde chiar și
cenușa dimineții pe rug,
cu tot cu trup,
cu tot cu umbra trupului
pe câmp,
pentru ca ochii mei
să poată alerga liberi
deodată cu caii pe urmele tale
până vor simţi tot cristalul orizontului
ca pe-o tristeţe adâncă
rotindu-se ascuţit
în pupile
vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ce frumoasă tristețe! Cu imagini profunde.
Lucia Eniu
joi, 25 martie 2021
Timp înapoi, nu-i rău conceptul!
@Autorului, cât Demiurg crezi că ești?
Fără povești ...
ntp
narcispurice
joi, 25 martie 2021