- Vivaldi lasă ploaia peste clape
Să cadă ca un bocet sugrumat,
Melancolia asta nu mă-ncape,
E mult prea strâmtă toamna... Ce păcat...
Cu mersu-i arcuit te-ademenește
Spre strugurii care mustesc în vii,
Iar ziua e un chin care descreşte,
Cu must aş vrea să scriem poezii.
Un anotimp suav, cu tine doamnă,
Doresc să-mpart sau numai un minut,
În ochii tăi, ce nostalgii de toamnă,
Şi pe rubinul gurii, cât sărut!
- Lasă, poete, ziua să descrească
Şi nopţile să toarcă vise lungi,
Vivaldi poate-un cer să-mi dăruiască,
Dar totuşi tu, răspunde-mi, când ajungi,
Se depănăm pe gheme firul vieţii
Şi toamna s-o desfacem în felii,
Îmbrăţişaţi pe pragul dimineţii
Să te recit, iar tu să mă rescrii
Cu-aceeasi sete de-nceput de lume,
Când buzele flămânde au avut
Pretext să-nmugureasca-n rugăciune...
Şi pe rubinul gurii, cât sărut!
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.