Un răspuns - sorina
Poezie adăugată de: sorina

    vineri, 14 mai 2021

Un răspuns

Cuminte, fata se găteşte
pentru balul primăverii,
aşteptând în prag de luni,
printre florile de pruni,
când privirea şi-o roteşte,
doi lăstuni.

Ochii ei sunt două perle
cu sclipirile deştepte,
legănate de iubire.
Părul lung, în răsucire,
strâns legat cu şnuruleţ,
face vântul să aştepte,
berze gri, un şoimuleţ
şi trei mierle.

Începând cu miercuri seara,
se tot varsă peste pomi ,
norii grei. În ascuns,
îi mai trebuie ajuns,
pe aripi cu vrăbioara,
un răspuns.

Ploaia rece care cade,
sâmbătă se va opri?
Liliacul mov va fi
înflorit ca un nebun?
Frunzele de pe alun,
cresc cu margini răsucite?
Ramurile arcuite
către cer,
vor purta un colier
fin, ca stele din Pleiade?

Lângă fată stă ascuns,
un răspuns.



vezi mai multe poezii de: sorina




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.