Undeva, la mijlocul celor două priviri,
ne scuturaserăm amândoi
de cele mai grele oase ce ne țineau prea drepți
pentru povara ochilor.
Ți-am ridicat cu degetul o pleoapă;
un sfârc ți-a plesnit
înflorind roşiatic ca o plagă,
acoperindu-te de o bolnavă primăvară trupească,
crescându-ți ramuri în locul oaselor
ce le scuturaseşi undeva
la mijlocul celor două priviri
acoperite de pleoapele borțoase de primăvară.
Am să ma sufoc de la atâta privit, spuneai,
în timp ce mâna mea cealaltă
îți îndesa pe gură petalele încă nerostite,
până când se revărsau prin celălalt sfârc,
plesnind şi umplându-mi gura de tine
într-un înec ce nu îl mai simțeam în oase.
vezi mai multe poezii de: maresalmusca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Am scuturat poezia de forma verbala incorecta. Mulțumesc pentru atenționare. Îmi mai scapă câte o picătură de rom pe tastatură şi scriu prostii
maresalmusca (autor)
miercuri, 09 octombrie 2019
Nu pot să nu apreciez forța imaginilor, dar am o problemă cu conjugarea verbului ”a scutura”, mai concret:
”ne scuturasem amândoi”... ne scuturaserăm
”ce le scuturasei undeva”... le scuturaseși
Ar mai fi ”îți îndesa pe gură”, dar asta doar ca imagine non-poetică pentru mine.
E doar o părere!
Cu drag!
Adina Speranta
miercuri, 09 octombrie 2019