Univers necunoscut
În care univers ne-am întâlnit
Străini ca două stele pe un val
Ce -n pragul dimineții s-au topit
În două inimi arse de coral?
Pe care rază de lumină vie
Ți-ai aşternut iubirea însetată?
Azi arde în apus ca o făclie
Şi nu se stinge-n suflet niciodată!
Şi pielea ta ,sub stele ca de jar,
Mai se aprinde în umbra dimineții,
Parfumul timpului ucis în calendar
Îl simt purtat de răsuflarea vieții
Prin orice colț de lume sfâşiat
Ca o mătase a zării ,cenuşie,
Când nu mai pot iubi ca altădat
Si ploaia ne îngroapă-n amintire...
În fire aurii nisipul zboară,
Îți poartă urmele în calea vieții mele,
Iar liniştea în suflet se strecoară
Când iar te simt prin razele de stele.
În care univers ne-am întâlnit,
Nu aş mai şti acum să povestesc.
Am scris în versuri tot ce am trăit
Dar litererele-n vânt se risipesc.
vezi mai multe poezii de: Panait Gabriela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc mult Gabriela!
Panait Gabriela (autor)
luni, 05 decembrie 2016
îmi place cum ai încheiat acest frumos poem.
gabriela
duminică, 04 decembrie 2016