Uroborus
...
În umbra stelelor și-a lunii zeii veghează,
Soarta așteaptă cu privirea-i de gheață
Porunca zeilor din noaptea cea trează,
Când viitorul se-arată, iese din ceață!
...
Atunci totul va reveni la ce-a fost,
La haosul ce-a născut stelele și luna,
Și nu se va mai găsi niciunde adăpost,
Lună și stele, cer și pământ, fi-vor totuna!
...
Norii vor cădea pe pământ, negri și grei,
Nici urmă nu va rămâne din tot ce a fost
Și nu se va mai găsi niciunde-adăpost,
Nici măcar pentru zeii ce-au sădit ghiocei!
...
Soarta așteaptă cu privirea-i de gheață,
Eternul ecou al primei eterne vibrații,
Și sunetul celei mai vechi incantații
Care chema odinioară zeii la viață!
....
Și din haos se va naște-o altă viață,
Vor fi un pământ nou și o lume nouă,
Beznă și lumină, deopotrivă-amândouă
Va avea soarta iarăși în privirea de gheață!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
O reprezentare dureroasă, dar, vai, cât se poate de reală a eternului cerc al timpului și al vieții, al sfârșitului și al unui nou început. Ce mici și neînsemnați suntem în povestea aceasta!
Lucia Eniu
miercuri, 09 martie 2022