Alexandru ş-al lui fiu
- Mihăiţă cel hazliu -
au plecat într-o vacanţă,
plini de importanţă.
De pe prispa casei vechi,
ce dă în grădină
ei privesc spre Dunăre
şi-n taină suspină.
Mai târziu, au hotărât
să se scalde împreună,
au luat cu ei merinde,
vremea este bună.
Dunărea curge în valuri,
încărcată cu poveri,
ea transportă înspre mare
- şlepuri, barje şi vapoare.
Apa ei învolburată
este galbenă, mâloasă,
c-a plouat în Europa,
nu a fost vreme frumoasă.
Malul abrupt de argilă,
mărginit de sălcii
ascunde-o micuţă barcă,
cu vâslele roşii.
Este cald, vor să se scalde,
în grabă s-au dezbrăcat
şi în Dunărea gălbuie,
amândoi s-au aruncat.
Ei înoată voiniceşte,
apa vrea să-i ia la vale,
dar de barcă ei s-agaţă
şi vâslesc agale.
Pe un vas de croazieră
se dansează vals…
este “Dunărea albastră”
a lui Johann Strauss.
Vezi? acolo, la izvoare,
în munţii Pădurea Neagră,
Dunărea este albastră...
cine poate, să-nţeleagă!
Şapte ţări a străbătut
la noi să ajungă,
în deltă s-a revărsat,
după cale lungă.
Continuu-n Marea Neagră,
Dunărea se varsă...
este o binecuvântare,
marea noastră şansă.
Zâmbitori şi fericiţi,
tată şi fiu mână-n mână
se-ntorc la mama Anica,
să ia cina împreună.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Tare frumos scrii despre lucruri obisnuite dar atat de frumoase daca stii sa le traiesti cu adevarat.
stomff
duminică, 02 august 2015
Ce vacanță frumoasă !
mirimirela
sâmbătă, 01 august 2015