Vântul de primăvară!
Cioc, cioc, cioc! Sună-n ferești.
Întreb tare să m-audă cel de-afară
-Cine ești și ce dorești?
-Sunt vântul de primăvară
Am venit să-ți dau de veste
Că e pe cale să apară
Un nou capitol la poveste.
-Și mă rog, cine-l va scrie?
-Primăvara ce-o să vie!
-Și îmi spui cum o va face
Căci iarna nu ne dă pace?
-Iarna are vremea ei,
Fii pe pace, va pleca,
Pentru c-o vor alunga
Armatele de ghiocei!
Deschide geamul la perete,
Când soarele dă să răsară,
Să tragi în plămâni, cu sete
Aer curat, de primăvară!
-Bine vântule! Mersi
Că te-ai gândit și la mine,
Însă îți spun ca să știi,
Că în mine, bunăoară,
Primăvara nu mai vine
Și-o aștept cu nerăbdare
Pe aceea doar, de-afară!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu