Într-o baltă mult adâncă și cu mii de raci în sân,
Stăpânea, cândva, cu fală, ca-Împărat, un rac bătrân,
Căruia venindu-i ceasul, ca oricărui muritor,
A chemat la patul morții pe unicul său fecior
Și, pe jumătate dus,
Racului flăcău i-a spus:
- Dragul tatii, peste-o clipă eu voi fi-n lumea cealaltă…
Tu rămâi stăpân pe baltă…
Tânăr ești, bogat asemeni… poți în largul tău petrece,
Dar ia seama: balta seacă, dac-o vei lăsa să sece…
Aș dori… mai zise moșul cu iubire, să nu suferi…
Și-ți dau sfat… dar Împăratul adormi pe veci, sub nuferi…
După trista-nmormântare, racul tânăr, creier-gol,
Începu petreceri late, prin al bălții larg nămol,
Dănțuind cu orișicine îl cunoaște, nu-l cunoaște:
Cu toți racii, cu toți peștii, cu broscuțe și cu broaște,
Fără să-i mai vină-n minte
Ale tatălui cuvinte…
Și-ntr-o zi, veni la dânsul,
Un rac-unchi, în goana mare și de-abia ținându-și plânsul:
- Împărate, cer iertare, că, ce spun, n-are să-ți placă,
Dar să știi că balta seacă:
Undeva, e o spărtură… mică-i azi, dar apa sapă
Și socot că-n scurtă vreme va fi balta fără apă!…
- Fugi, bătrân cu mintea proastă… Nici nu stau să-ți mai răspund…
Cum crezi tu c-are să sece balta mea fără de fund?…
Și-n petreceri, racul tânăr, mai setos s-a dat afund…
Vremea însă depănându-și ghemul ei, doar el cât veacul,
Se trezi-ntr-o zi și racul
Cel nerod, că-i seacă lacul
Și-a-nceput atunci să plângă, dar zadarnic a vrut-plânge,
Căci, cu lacrimi, altă baltă, racul n-a mai putut strânge…
Însă, din al bălții smârc,
Filozof, un cocostârc,
A spus racului zănatic, ce-avea minte cât și păr,
Următorul adevăr:
- Fie balta cât de mare, când n-ai minte să socoată,
Printr-un pai de-o lași să curgă, ți se scurge balta toată!
vezi mai multe poezii de: Vasile Militaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.