Verbina înflorește albăstrui,
Căci am primit prin poștă întâia ta scrisoare;
Am sărutat cerneala lăptoasă, căprui,
Ca-o grădină ce-și iubește movul din floare.
Fulare roșii învolburau văzduhul,
Ca vinul sângeriu sorbit de buze,
Mănuși negre construiau în vid balcoane,
Ca-un șirag strălucitor de perle.
Prin zgomotul ferestrelor de-aramă,
Ca-un praf fin îți mângâiam căldura umană;
Din părul meu un templu mărgelat,
Se așeza crâmpei pe orice rană.
Din aurul crizantemelor gălbui,
Noi împărțeam săracilor apă și pâini,
Când îți brodai mănușile cu sare,
Se-adăpau adâncile oceane cu lumini.
Cârciumăresele în nopțile cu lună plină,
Din beciuri inelau toți strugurii într-un ciorchine,
Atunci veneau din țările însetoșate,
În stoluri, negri corbi, cu aripile vătuite.
Scrisorile, ochii și-i 'necau în lacrimi;
Pantofii mei ca-un dezmăț al albului,
Îi încălțau toți fluturii în toamne,
Costumul de cașmir purtat era de domni.
Erai frumos, cu ochi cuminți, de sânge,
Ca-un torent ce picură în spumă,
Scoțând un zgomot prelung, răpus,
Din blondul sacrificiului bogat.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.