Bǎtrânul teasc topind arama
Într-un izvor de tǎmâioasǎ,
De bucurie, cu pastrama,
I-au invitat pe toţi la masǎ:
Ca şi un fur, printre muşcate,
Vǎrsându-şi auru-n odaie,
Soarele-n cer, peste bucate
Se-alintǎ blând cu-a lui vǎpaie;
Pe searǎ, stelele-ntr-un car,
Toate coboarǎ-ncetişor,
Iar cǎlǎuzǎ le e doar
Mireasma pâinii din cuptor;
Mai nemilos teascul apasǎ
Pe bobul ruginiu ce-şi crapǎ
Arome în buchet de-i lasǎ
Chiar şi fântânii gura apǎ…
Dar la ospǎţ cine lipseşte?!
E Luna, prin livezi şi vii,
Flǎcǎi şi mândre-ademeneşte…
…E pusǎ iar pe nebunii(!)
Frumoasa Venus, dimineaţǎ,
Curtatǎ de aştrii cereşti,
Pe stropi de rouǎ se rǎsfaţǎ
În raiul toamnei româneşti…
Doar praful uliţei ignorǎ
O melodie ce-i gǎtitǎ
Cu flori de ii cusute-n horǎ
De o lǎutǎ îndrǎcitǎ.
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multă măiestrie în versurile tale, mi a plăcut foarte mult !
mirimirela
luni, 05 octombrie 2015
Cu vinul nou sate imbeti
Cu vinul vechi la fel
Va rasari din tulburel
Podoaba de poeti.
stomff
luni, 05 octombrie 2015
frumoase versuri..
danab
luni, 05 octombrie 2015