Un vultur mândru se rotea în cer
Și spre Pământ privea cu detașare
Avea pene maro, un cioc de fier
Și la picioare ascuțite gheare.
Zbura tăcut, acolo în înalt,
Departe de orori şi de năpaste
Și foarte rar făcea câte un salt
Spre-acest tărâm de prevestiri nefaste.
O cioară neagră vesel croncănea
Şi arunca în jur priviri vioaie,
Căci dintr-un colţ de pâine se hrănea
Scos dintr-un maldăr mare de gunoaie.
Un om care mergea spre miazăzi
A zis și el o vorbă, așa, într-o doară:
– Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viață-ntreagă să fii cioară.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.