M-am trezit străin în propria mea piele,
fără nicio urmă de identitate rămasă.
Rămas străin,singur în propria viață,
numărându-mi încet ultimele zile.
Am încercat mereu să ies în evidență,
însă mai mult m-am scufundat în amar.
Să mă simt special până la scadență,
știind că am să-mi plătesc soarta sumar.
Zidurile închisorii mele numită viață,
par să respire uitând la mine cu greață.
Însă sentința încă nu mi s-a terminat,
sunt internat și la moarte destinat.
Secundele părând secole neterminate,
speranțele mele fiind încet sfâșiate.
Aerul libertății îmi zboară în aripi,
însă lanțurile mă țin departe de câmpi.
vezi mai multe poezii de: Achim Bogdan Alexandru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.