Pe covorul fermecat
timpul nostru a zburat...
Acum este vremea voastră
să-nfloriţi în glastră.
Grija ta este mai mare,
mama-i semn de întrebare.
Încet, încet, ea descreşte
timpul parcă o topeşte.
Multe ştie, dar nu poate
cât poţi tu, nici jumătate.
Nu se-mpacă cu ideea
că-i desuetă femeia...
Ce a fost şi ce a rămas,
se simte şi-n al ei glas.
Ş-ar dori să mai trăiască
câtva timp, să vă iubească.
Ai crescut frumoasă floare,
multă minte şi candoare,
Ai ce-ţi doreşti de la viaţă
- soţul iubit te răsfaţă.
De-aş trăi să-ţi văd ideea
despre ce poate femeia
împlinită, la ea-n casă,
cu prieteni dragi la masă.
Pe unii i-aţi cununat,
altora le-aţi creştinat
rodul dragostei curate,
de noroc să aveţi parte!
Uneori, trăim în ceaţă
ratăcind drumul în viaţă.
Alteori, scăldaţi de mare
iubim fericiţi sub soare.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos Mariana, sensibil si curat ca si sufletul tau...
mama...semn de intrebare...m-a emotionat profund acest vers....
te imbratisez cu sufletul si te mai astept...
CRITICUL BLIND
joi, 02 iulie 2015
Remarc entuziasmul unui suflet de copil si asta-mi place in mod deosebit.
andreionthepoetry
joi, 02 iulie 2015
Are dreptate Andrei , e frumoasă ca o melodie de muzică populară . :)
mirimirela
miercuri, 01 iulie 2015
Frumoasa. Seamana cu un text de melodie populara. Imi place.
stomff
miercuri, 01 iulie 2015