(ruperea din tăceri)
vin spre mine
unul câte unul
și eu le spun
nu sunteți ale mele
dar vin, vin
și mușcă din carnea sufletului meu
și din carnea gândului meu
îndepărtatele, nesfârșitele
albastre ceruri strigând hai,
ești poetul - ridică-te, zboară
vă iau de mână pietre ale sufletului meu
și cum șoimul urc
până la ultima graniță a zborului
cum timpul până la ultima graniță a eternității
cum sufletul și gândul
înaripați inorogi ai visului
până la ultima graniță a visărilor, inimilor
vedeți cât de ușoare, cât de ușoare
știți să fiți dintr-odată..
_
Copyright Mariana Fulger
vezi mai multe poezii de: mariana fulger
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.