Vine toamna și ce dacă? - Nicu Hăloiu
Poezie adăugată de: nicu hăloiu

    luni, 07 septembrie 2020

Vine toamna și ce dacă?
...
Vântul suflă, noaptea-i rece,
Vara-și pierde din vigoare
Și se schimbă la culoare,
Dă semne că vrea să plece!
...
Berzele s-au dus departe,
Cuiburile-au rămas goale,
Vântul suflă cu răcoare,
Vara-și pierde din vigoare
Și se schimbă la culoare,
Parcă-i tot mai multă noapte!
...
Vine toamna, dar belșugul
Ce ne răsfăța odată
Că-l scotea din glie plugul,
S-a pierdut cu vicleșugul
Iar noi, la fel ca altădată,
Batem iar din poartă-n poartă
Și de-abia ne ducem jugul!
...
Vine toamna și ce dacă?
Pleacă păsări călătoare,
Țara-și pierde din vigoare,
De prin munți, de pe ogoare,
Din păduri și din valoare,
Tot mai mult din țară pleacă!



vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.