VIOARA
Sub raza lunii de lumină albastră,
Vioara-n sipetul ei vechi luceşte
Şi lemnu-i luciu parcă dogoreşte
În încăpere o dorinţă vastă.
Neauzit adagiu, îngereşte
În aerul stătut din pod adastă,
Ieşind ca o strigare prin fereastră,
Reverberând în taina care creşte.
Ea lunecă tăcută de departe,
A fost lucrată de o mână fină
De lutier din şcoala florentină,
Poate emite gemete de moarte
Iar când o strângi la piept căldură lină,
Vioara care-n podul gol să vii aşteaptă...
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.