Toamna, vremea racită
tremură din toate frunzele.
La asfințit, soarele scuipă
O spută galbui - sângerie
și dispare de pe cerul livid,
care, sleit și toropit de somn
nu-și poate tine aștrii deschiși.
Luna palidă strănută, împroscand
văzduhul cu nori plumburii.
Eu stau cu genunchii la gură
învelit pe fotoliu sorb un ceai cald
și din când în când tușesc
un poem.
vezi mai multe poezii de: Daniel Adam
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc, la fel!
Daniel Adam (autor)
miercuri, 25 noiembrie 2020
Salutări!
... și: Baftă!
lumii pare-se-că-i place zâmbetul dintr-o amintire ce zace în sertarul de jos. Aplecarea spre ..., apoi ridicarea și privirea în zare, le activează putința.
Cele bune,
narcispurice
narcispurice
miercuri, 18 noiembrie 2020