Risipiți pe umeri, anii toți, s-au dus,
Fără nicio grijă, lin, către apus,
Săgetând pădurea, munții de bazalt,
Aripa-mi albastră zboară spre înalt.
Doar sub curcubeie mă mai odihnesc
Și-mi îmbrac, cu grijă, straiul meu ceresc.
Sidefiu veșmântul, florile de crin,
Macii sângerării fără de venin.
Mi-am cioplit din versuri, diafanii zori,
O rochiță-albastră și conduri, din nori.
Flacără nestinsă țin în pieptul meu,
Să îmi lumineze când îmi este greu.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.